Continut
Toate vehiculele au o cutie de viteze manuala sau automata. Disputa creata intre cele doua optiuni este una la care nu intotdeauna exista un raspuns clar. Fiecare sofer are motivele lui pentru care opteaza pentru una sau alta iar acestea de cele mai multe ori sunt subiective.
Cutiile de viteze camioane sunt diferite fata de cele de pe vehiculele mici, cei care sunt soferi profesionisti si lucreaza in transportul rutier au o imagine foarte clara in acest domeniu. In urmatoarele vom incerca sa deslusim aceasta enigma, sa intelegem de ce unii prefera cutia de viteze automata iar altii pe cea manuala.
Prin ce se deosebeste o cutie de viteze manuala de una automata?
Chiar daca la functionare nu difera foarte mult, totusi in utilizare, vedem diferenta foarte mari.
La o cutie de viteze manuala, schimbarea vitezelor se face manual de catre sofer, de fiecare data cand acesta considera necesar. La o cutie de viteze automata, vitezele se schimba automat la o anumita turatie a motorului.
Practic ambele cutii au exact acelasi rol si isi fac treaba cu succes insa ca si mod de lucru pot diferi substantial.
Citeste si Ce rol are cutia de viteze si ce importanta are?
Tocmai din cauza acestei diferente in modul de functionare, se creeaza in lant anumite caracteristici care fac ca aceste cutii sa fie fiabile intr-un domeniu si mai slabe in alte domenii.
Ce tip de cutie de viteze sa alegem?
Cand ne cumparam un vehicul, probabil o facem cu gandul ca acesta sa fie cat mai fiabil si sa tina cat mai mult timp.
Pentru ca sistemul de transmisie este o parte foarte importanta a oricarui vehicul, trebuie sa tinem cont de acesta.
Pe forumurile de specialitate, dupa parerea specialistilor in reparatii auto si a soferilor, cutia de viteze automata tine mai putin decat cea manuala.
Aceste cutii automate se strica mai repede pentru ca sunt controlate de senzori care au o durata de viata redusa. Multe elemente si componente ale partii electronice sunt fabricate din plastic sau alte materiale care in timp se pot deteriora.
O cutie de viteze manuala este mult mai simpla si nu contine senzori sau elemente electronice sofisticate. Tocmai de aceea este foarte rezistenta si fiabila. Totusi se poate strica daca nu este utilizata corespunzator:
- soferul nu conduce ca un profesionist ci cu smucituri si foloseste frecvent si alternativ acceleratia si frana creand tensiuni in cutie.
- are un tip de sofat haotic si stresat care pune la o grea incercare cutia de viteze.
- utilizeaza cutia in mod necorespunzator, ca frana la stationare in panta.
Citeste si Cutia de viteza manuala la utilizare
O cutie de viteze manuala asigura un control mai bun al vehiculului
Sunt soferi profesionisti care considera ca adevaratul sofat este prin cutia de viteze manuala pentru ca astfel, ei controleaza orice miscare a autocamionului.
Sunt cazuri in care intr-adevar un control uman este de preferat. Pentru astfel de situatii chiar si cutiile automate au posibilitatea de a fi cuplate pe controlul manual astfel functionand dupa preferinta soferului.
Profesionistii considera ca pentru un mediu de lucru in conditii grele si uzura mare, cutiile de viteze manuale parca functioneaza mai bine si sunt mai fiabile.
Citeste si Ce trebuie sa stii cand cumperi camioane pentru parcul auto?
Schimbarea mai rapida a treptelor de viteza
Cutiile de viteze automate moderne, au un timp de raspuns foarte mic si sunt considerate mai rapide decat cele manuale.
Ca sa mai glumim putin, multi soferi profesionisti de cursa lunga se plang ca adorm la volan pentru ca nu mai trebuie sa schimbe vitezele si masina face totul in locul lor.
Este adevarat, cutia de viteze automata preia mare parte din munca soferului. Performanta cutiei de viteze manuala este mai mica, are mai putine trepte de viteza si condusul unui vehicul cu aceasta necesita mai multa atentie.
Cutiile de viteze automate dau cel mai bun randament pe drum intins, autostrazi unde se circula la o viteza constanta si nu este nevoie de schimbarea frecventa a vitezelor.
Consum redus de carburant
Aici parerile sunt impartite. Exista persoane care sunt de partea cutiilor de viteze automate, spunand ca acestea sunt reglate pentru o functionare la un consum mediu. Acest reglaj permite ca treapta de viteze sa se schimbe la o anumita turatie a motorului, scazand consumul exagerat.
Altii spun ca cele manuale sunt mult mai economice pentru ca li se pot manevra vitezele mult mai bine si astfel pot scoate un consum mult mai bun pe aceeasi distanta.
Adevarul este ca la ambele tipuri de cutii de viteze, consumul depinde in primul rand de tipul de condus al soferului. Datorita faptului ca la cutia manuala, schimbarea vitezelor depinde suta la suta de sofer, consumul este direct influentat de modul de conducere al acestuia.
Astfel un sofer, care are obiceiul sa circule cu turatie mare a motorului, fara sa schimbe viteza intr-o treapta superioara, va face un consum mare. De partea cealalta, soferul care obisnuieste sa schimbe viteza la turatia optima a motorului, va avea un consum mult mai redus al combustibilului decat cele automate.
Diferentele de pret la cutiile de viteze
Cand ne cumparam un vehicul, de foarte multe ori suntem influentati in alegere de pretul acestuia. Dupa cum stim, sistemul de transmisie al unui vehicul are un impact deosebit asupra pretului acestuia.
Cutiile de viteze manuale sunt mult mai ieftine decat cele automate, un motiv in plus pentru multi proprietari de camioane sa opteze pentru vehicule care au cutii de viteze manuale.
Cutiile de viteze automate, pe langa pretul de achizitie mai mare, au si un pret de intretinere mai mare. Cu cat este mai complex si mai sofisticat, cu atat sunt sanse mai mari ca ceva sa se strice.
Reparatii cutii viteze manuale si automate
O cutie manuala se desface usor, se identifica piesele cu problema dupa care aceasta este reparata. Totul este simplu, fara complicatii. Toate defectiunile sunt mecanice deci trebuie identificata piesa defecta si schimbata.
Partea mecanica la cutiile automate se repara la fel ca la cele manuale. Trebuie insa precizat ca la o cutie automata, pe langa problemele mecanice, se pot intampla defectiuni electronice sau de alta natura ce nu pot fi identificate decat cu aparatura speciala.
Se pot intampla erori de sistem care apar la afisaj ca fiind defectiuni. Unele se pot rezolva cu o simpla resetarea a computerului, altele necesita o verificare mai amanuntita cu softuri speciale.
Citeste si Service reparatii cutii viteze camioane cu transport inclus
Ce cutie de viteze sa alegi?
Depinde foarte mult cu ce esti obisnuit si de mediul de lucru in care va lucra vehiculul. Soferii vechi care sunt obisnuiti cu cele manuale, prefera controlul extins al cutiei. Daca vorbim de un mediu greu de lucru, acolo cutia manuala poate fi singura optiune.
Chiar si cutiile automate pot oferi unele avantaje in diverse domenii, in care aceste cutii sunt preferate de soferi. O usurinta mai mare in sofat pe distante lungi, o face mai atractiva pentru multi soferi. Nu necesita atata atentie si nu oboseste soferul atat de mult.
In plus, majoritatea camioanelor noi, sunt dotate din fabrica cu aceste cutii automate care au avut o evolutie deosebita in ultimii ani. Chiar daca mecanismul nu difera foarte mult, cutiile sunt controlate electronic dar pastreaza si optiunea de a fi cuplate pe manuala.