În plin avânt al Revoluției Industriale, omul secolului al XIX-lea se află într-o continuă perfecționare a invențiilor din diverse domenii tehnologice care vin să sprijine eforturile de a transforma în mai bine viața de zi cu zi și de a face munca mult mai profitabilă și mai eficientă. Pe lângă invenții precum locomotiva, telefonul, telegraful, dinamul, becul sau dinamita, în 1885 este creat de către Gottlieb Deimler și Karl Benz ceea ce este considerat ca fiind primul automobil patentat, având la bază principii mecanice deja existente și aplicate la alte angrenaje. În anii ce urmează, diverși ingineri și inventatori modifică și îmbunătățesc componentele mecanice de bază ale automobilului, iar în 1894 inventatorii francezi Louise-Rene Panhard și Emile Levassor sunt creditați cu primul ansamblu manual cu lanț, în trei viteze, de transmisie a puterii motorului către roți. Acest ansamblu, care în anul 1898 a fost îmbunătățit de Louis Renault prin înlocuirea lanțului cu un ax de transmisie și un diferențial, stă la baza majorității transmisiilor manuale ce au fost folosite ulterior la automobile.
La începutul secolului XX, automobilele folosesc transmisia francezilor care, ca principiu de funcționare era una nesincronizată, roțile dințate prezente în angrenaj se roteau independent fiind necesară sincronizarea acestora de către șofer. O diferențiere majoră a transmisiilor vine din partea americanilor de la Cadillac care, în 1928, introduc transmisia sincronizată care permite schimbarea rapoartelor de viteză mult mai ușor și fără o uzură excesivă a roților dințate și a angrenajului. Implicarea directă a șoferului în schimbarea acestor rapoarte de viteză, cu ajutorul schimbătorului de viteză, indiferent că este vorba de transmisiile timpurii nesincronizate sau cele sincronizate, stau la baza cutiilor de viteză manuale.
